Comportamentul porcilor

Comportamentul reprezintă o manifestare specifică fiecărui animal, ca răspuns la anumite evenimente ce au loc în organism sau în imediata lui apropiere.

În mod practic, comportamentul se apreciază prin nivelul răspunsului individului la satisfacerea sau nesatisfacerea cerinţelor specifice ale organismului, fiind în strânsă legătură şi cu temperamentul animalului.

În creşterea porcilor, comportamentul are o importanţă foarte mare, comparativ cu celelalte animale de fermă, mai ales în unităţile unde tehnologiile de întreţinere prevăd efective mari în boxă sau în grupă, condiţionând în mare parte nivelul indicatorilor de producţie şi în consecinţă, pe cei economici.

Pe crescători îi interesează mai mult implicaţiile sale asupra producţiilor şi în funcţie de aceasta, de găsirea unor posibilităţi de dirijare în exploatarea reproducătorilor, în creşterea tineretului şi îngrăşarea porcilor, ţinând cont de avantajele potenţiale ale tipurilor de comportament.

Tipurile de comportament sunt diferenţiate, în general, după finalitatea lor şi au fost identificate cam 10 tipuri de comportament:

I. Comportamentul alimentar (de ingestie)

Se identifică prin manifestările caracteristice legate de prehensiunea hranei, de consumarea apei (adăparea), iar în cadrul lor de: durată, ordinea şi preferinţele animalelor.

Comportamentul alimentar este precedat de comportamentul de investigaţie, specia bazându-se pe un puternic simţ olfactiv.

Porcinele sunt, în general, animale lacome, care consumă hrana în cel mult 20 minute pe tain, desfăşurând o activitate dinamică şi efectuând în mod pasiv o omogenizare a componentelor.

Se sesizează o aglomerare de indivizi la jgheab, chiar dacă este suficient front de furajare, pentru care se indică despărţirea pe zonea acestuia.

În mod normal, porcii consumă mai întâi furajele şi apoi beau apa.

Gustul dulce al furajului stimulează consumul, îndeosebi la purcei.

Cu ocazia furajării şi adăpării se stabileşte şi ierarhia de grup, având la bază interrelaţia de dominanţă-subordonare.

Comportamentul alimentar poate fi alterat de greşeli în întocmirea raţiilor de hrană şi de întârzierea administrării tainurilor, determinând agresivitate şi chiar caudofagie[1], cu consecinţe grave în păstrarea integrităţii corporale ale animalelor.

II. Comportamentul de eliminare

Este legat de manifestările specifice ale defecării şi micţiunii.

În general, Porcinele sunt cele mai curate şi ordonate mamifere, cu condiţia să existe tehnologii adecvate de întreţinere şi o preocupare minimă din partea personalului de îngrijire.

Pentru defecare şi urinare animalele preferă locuri mai retrase, maiîntunecoase şi umezite din cadrul boxei.

Eliminarea se face, în general, dimineaţa imediat după scularea animalelor din boxă.

Spaţiul de odihnă se poate păstra curat dacă este în permanenţă uscat, dacă condiţiile de microclimat sunt corespunzătoare, dacă îngrijitorul a dirijat iniţial animalele în zona umezită a grătarului şi dacă organizarea interioară a boxelor este corespunzătoare şi constantă la categoriile anterioare (suzeta deasupra grătarului şi hrănitorul în zona uscată şi compactă.

III. Comportamentul sexual

Se identifică cu manifestările legate de apariţia căldurilor, de reflexul de îmbrăţişare, de împerechere etc.

În general, masculii caută femelele în călduri, iar acestea se lasă căutate şi acceptă monta numai în partea a doua a perioadei de călduri.

Introducerea unui mascul, chiar cu dezvoltare corporală mai redusă, în boxa femelelor, nu conduce la apariţia conflictelor.

Introducerea unei scroafe încălduri în boxa vierilor (aspect tehnologic rar întâlnit) nu provoacă conflicte, însăconflictele se pot produce între masculi, ca urmare a interesului pentru femelă.

Femelele în călduri sunt mult agitate, capricioase, sar unele pe altele, iar dacă vierii sunt în apropiere se aglomerează pe latura boxei dinspre aceştia.

La rasele perfecţionate aceste manifestări sunt mult diminuate, fapt ce impune multă atenţie din partea personalului şi folosirea aparaturii moderne pentru depistarea fazei de estru[2].

IV. Comportamentul maternal

Se referă la manifestările legate de alimentaţia sugarilor, de protejarea acestora faţă de duşmani şi faţă de condiţiile nefavorabile de mediu etc.

Scroafele cu temperament vioi sunt atente cu purceii pentru a nu-i strivi, adunându-i la nivelul ugerului sau a capului când este frig.

În caz de pericol, mama se interpune între purcei şi duşman.

Ordinea de supt se stabileşte în 2-3 zile, numărul zilnic de supturi este de cca. 28 ori în prima săptămână şi se reduce la 15 în a cincea săptămână.

Prin urmare, regruparea purceilor pe scroafe se pot face cel târziu a doua zi de dupăfătare, iar numărul zilnic mare de supturi impune cazarea purceilor cu mamele lor  pe toată durata lactaţiei.

Guiţatul insistent al purceilor face ca scroafa să se culce în decubit lateral, după îndepărtarea uşoară ale acestora pentru a nu-i strivi.

Durata totală a suptului este de cca. 40 secunde, fiind anticipată de un masaj activ al purceilor asupra mameloanelor.

Temperamantele limfatic şi dezechilibrat ale scroafelor determină striviri de purcei, iar la unele primipare duce uneori până la consumarea lor (nu s-a stabilit o legătură între consumarea placentei şi a purceilor proprii).

V. Comportamentul de solicitare

Se bazează pe emiterea de semnale sonore pentru acordarea de ajutor şi se sesizează cu precădere la purceii sugari în primele zile de la naştere, cu ocazia stabilirii şi înlăturărilor de la sfârc.

Cei înlăturaţi de la supt au un guiţat specific.

Apropierea orei de supt, sau de administrare a tainului preferat, intensifică semnalele sonore.

Pierderea sau separarea indivizilor de grup determină, de asemenea, intensificarea semnalelor sonore, mai ales în primelesăptămâni de viaţă.

VI. Comportamentul agonistic

Este legat de acţiunile ocazionale de atac, fugăşi chiar de imobilizare a adversarului.

Conflictele sunt generate, în principal de împărţirea hranei, respectiv a frontului de furajare şi a zonei de odihnă, precum şi a apariţiei unui individ străin în grup.

În cadrul aceloraşi grupe de indivizi nu se apelează la conflicte, decât foarte rar; ele sunt de regulă individuale, dar se pot şi generaliza.

Lotizările pe categoriide vârstă, greutate corporală, sex şi chiar tip comportamental elimină majoritatea conflictelor, sau le diminuează din importanţă.

Conflictele au ca rezultat final stabilirea ierarhiei de grup, ceea ce constituie un element pozitiv, deoarece nu se mai reiau luptele; indivizii recunoscându-şi superiorii nu se mai luptă şi deci nu se mai cheltuie energia în plus.

Agresivitatea instinctivă la porci este o reminiscenţă ancestrală, putând fi atenuată prin selecţie şi prin asigurarea de condiţii optime de viaţă.

Din punct devedere comportamental, tipul agonistic nu are menirea cimentării acţiunilor de turmă sau de grup, deşi prin activitatea celui mai puternic turma se mobilizează mai eficient la caz de nevoie (contra intrusului sau a duşmanului).

VII. Comportamentul de imitare

Este în parte folositor, dar dăunător. Acest tip de comportament se bazează mai mult pe simţul văzului şi auzului – ambele contribuind la stimularea reciprocă.

Activitatea intensă de hrănire a indivizilor din boxă, stimulează consumarea furajului, chiar dacă acesta nu este de calitate foarte bună.

Micţiunea şi defecarea indivizilor în zona grătarului este preluată uşor de majoritatea animalelor din grup.

Introducerea în lot a unui individ care este obişnuit cu utilizarea unei suzete contribuie la “învăţarea” uşoară a celorlalte animale.

Ca manifestare nefolositoare este sesizată caudofagia, care se poate extinde la toate animalele din boxă, prin imitarea indivizilor care muşcă, corelată cu perceperea gustului plăcut al sângelui (consumat iniţial involuntar).

VIII. Comportamentul de integrare

Este legat de căutarea sau depistarea unui nou mediu de viaţă mai propice şi care are ca scop evitarea suferinţelor, sau reducerea pierderilor.

Scroafele în ultima parte a gestaţiei îşi caută locuri potrivite pentru desfăşurarea normală a actului parturiţiei.

Animalele bolnave, deasemenea, caută locuri mai ferite de duşmani şi de acţiunea intemperiilor.

IX. Comportamentul de investigaţie

Este legat de exploatarea unui component plăcut sau preferat din furaje, care de regulă este şi deficitar.

Animalele se orienteză cu ajutorul mirosului, auzului, auzului etc.

Râmatul este o manifestare specifică, fiind utilizat de către porcine cu foarte mare intensitate.

X. Comportamentul anormal

Se datoreşte alterării stimulilor normali, având ca rezultat unele manifestări ciudate, cum ar fi: masturbaţia, homosexualitatea etc.

Întreţinerea în grup a vierilor, precum şi unele greşeli organizatorice în dirijarea vierilor la recoltarea spermei, pot determina apariţia acestui tip de comportament.