Originea si inceputul cresterii porcilor

Din cele peste o sută de mii de specii de animale existente, aproape 50 au fost domesticite de-a lungul timpului, rămânând în relaţie cu viaţa de zi cu zi a omului.

După câine, cel mai vechi animal domesticit şi cel mai des întâlnit, a fost porcul, derivat din porcul sălbatic existent în Alpi şi Pirinei, în Asia Centrală şi Sud-Vestică, în Caucaz şi Munţii Taurus (de unde a fost adus şi domesticit de egipteni în mileniul al IV-lea î.Hr.).

Porcul, a fost în mod tradiţional un „măturător”, şi la începutul domesticirii sale era crescut ca mijloc de a utiliza resturile alimentare ale oamenilor.

Domesticirea porcului este documentată şi atestată în Iran şi Mesopotamia încă din mileniul al VII-lea î.Hr.

Sunt dovezi, însă, că porcul provine dintr-o specie înrudită care a crescut pe lângă aşezările hominizilor din aria geografică a Chinei, fiind domesticiţi încă din paleolitic, în mileniul XIII, î.Hr.

Înregistrările istorice indică faptul că porcii din Asia au fost introduşi în Europa în secolul 18 şi la începutul secolului 19.

Strămoşul sălbatic al porcului domestic este mistreţul, Sus scrofa care în România, populează majoritatea pădurilor, din Delta şi Lunca Dunării, până în desişurile Carpaţilor.

Din domesticirea mistretului au rezultat rasele de porci primitive (Mangaliţa, Stocli, Bazna), astazi pe cale de dispariţie, iar din acestea, prin încrucişări nedirijate cu unele rase importante s-au format rasele Negru de Shei şi Alb de Banat.

Motivul principal al domesticirii l-a constituit necesitatea omului de a poseda şi de a-şi crea o rezervă permanentă de carne şi chiar de grăsime.

De menţionat că, domesticirea porcilor s-a efectuat într-un timpîndelungat, parcurgându-se următoarele etape: captivitatea, îmblânzirea şidomesticirea propiu-zisă.

Din speciile sălbatice au rezultat iniţial populaţii primitive de porci.

În urma domesticirii, din mistreţul asiatic au rezultat porcii primitive asiatici, iar din mistreţul european, porcii primitivi europeni.

Specia actuală, Sus domesticus , îşi are originea din două specii de porci sălbatici: Sus scrofa ferus (mistreţul european) şi Sus vittatus (mistreţul asiatic), deci o origine difiletică[1].

După alţi autori (Ulmanski şi colab.) se apreciază că ar fi existat şi a treiaspecie, Sus mediterraneus , din care au provenit unele rase de porci din sudulEuropei, printre care şi Mangaliţa.

Domesticirea a fost rezultatul activităţii populaţiilor umane stabile şi nu migratoare, deoarece Porcinele nu suportă deplasările pe distanţe mari.

Printre primele porcine primitive din Asia au fost porcul Chinezesc cu mască (cu o vechime de cca. 5000 ani), alături de porcul Siamez, iar în Europa porcul Celtic, porcul Palatin şi chiar porcul Stocli.

De menţionat că, centrul european de domesticire a posedat douăsubcentre: unul situat în zona Mării Baltice şi altul în zona sau jurul MăriiMediterane.

Din punctul de vedere al clasificării zoologice, specia actuală de porciface parte din:

  • încrengătura Vertebrata;
  • clasa Mammalia;
  • ordinul Ungulata;
  • subordinul Paricopitate;
  • familia Suidae;
  • subfamilia Suinae;
  • genul Sus, cu specia Sus domesticus (pentru rasele actuale).

În Europa și Orientul Îndepărtat, carnea de porc este preferată de consumatorii de carne.

Numărul porcilor domestici este de aproximativ 961 milioane capete, din care 190 mil. în Europa și 489 mil. în China.

Porcul este omnivor, putând fi hrănit atât cu furaje de origine animală, cât și vegetală. Gestația la scroafe durează 112-114 zile.

Durata naturală de viață a porcului este de aproximativ 12 ani (în absența sacrificării).

Unele religii (islamul, iudaismul și cultul adventist de Ziua a Șaptea) interzic consumul cărnii de porc.



[1] Care provine din două linii de descendență.