Home

Ultimele articole

  • Aprecierea culorilor la porcine

    Culoarea la porci este o însuşire morfologică ce constituie caracter de rasă, cu implicaţii majore în alegerea sistemului de exploatare, înlesnind aprecierea gradului de ameliorare şi cu influenţă în tehnologia preparării carcaselor.

    În general, rasele cu culoare închisă conferă o rezistenţă mai mare la eritemul solar, însă unele dau un aspect neplăcut al carcaselor prelucrate termic (aspectul cenuşiu al şoricului).

    ŸCuloarea alba („albinism“)

    Este întâlnită la majoritatea raselor actuale şi constituie un caracter dominant faţă de celelalte culori.

    Este preferată pentru producţia de bacon, însă favorizează insolaţia, iar animalele posedă, în general, o rezistenţă organică mai redusă.

    Această culoare este întâlnită la rasele: Marele alb, Landrace, Edelschwein, Yorkshire etc.

    ŸCuloarea blonda („ilucism“)

    Este determinată de prezenţa atât în piele câtşi în păr a unor pigmenţi care protejează oarecum animalele faţă de razele solare. 

    Nu este dominantă faţă de alte culori.

    Se întâlneşte la Mangaliţa blondă, la rasa Lincoln etc.

    ŸCuloarea neagra („melanism“)

    Este determinată de predominarea pigmenţilor melanici atât în piele cât şi în păr.

    Animalele sunt rezistente la razele solare, la condiţiile vitrege de mediu şi chiar la boli, putându-se exploatate economic pe păşuni.

    Este dominantă faţă de culoarea blondă la unele rase.

    Carcasele tratate termic au un aspect mai puţin plăcut, mai ales pentru producţia de bacon.

    Se întâlneşte la rasele Cornwall, Mangaliţa neagră, Berk (parţial) etc.

    Culoarea rosie

    Prezintă avantajele culorii negre, cu privire la insolaţie, însă nu depreciază aspectul carcaselor, deoarece pigmentul este termolabil.

    Este recesivă faţă de culorile albă şi neagră.

    Se întâlneşte la rasele Duroc, Tamworth, Mangaliţa roşie etc.

    Culorile baltate (compuse)

    Sunt tipice la rasele de culoare neagră şi cu brâu alb, precum şi la cele cu pete negre pe un fond alb.

    Se întâlneşte la rasele: Hampshire, Wessex, Bazna (negru cu brâu alb), Piétrain şi la multe rase moderne americane.

    Sunt rezistente la eritemul solar, deci exploatabile în unităţile gospodăreşti.

    Culorile bălţate apar şi la metişii ce se obţin prin încrucişarea porcilor de diferite culori, fără însă a afecta aspectul carcaselor.

  • Aprecierea diferitelor rase de porcine – Tipurile Morfo-Productive

    Tipurile morfoproductive la porci sunt o consecinţă directă a selecţiei, în urma căreia s-au diferenţiat rase sau populaţii specializate pentru producţia de carne, pentru producţia de grăsime şi mixte (de carne-grăsime).

    Fiecărei forme de producţie îi corespunde o anumită conformaţie corporală.

    La porci se disting patru tipuri morfo-productive: de carne, pentru bacon, mixte şi de grăsime:

    1. A. Tipul morfo - productiv de carne;
    2. B. Tipul morfo - productiv de bacon;
    3. C. Tipul morfo - productiv mixt;
    4. D. Tipul morfo - productiv de grăsime;
    1. A. Tipul morfo-productiv de carne

    În acest tip se încadrează un număr mai mare de rase specializate pentru producţia de carne, caracterizându-se printr-o dezvoltare corporală bună, corp lung şi cilindric.

    Lungimea corpului depăşeşte cu 15-20 cm perimetrul toracic.

    Trunchiuleste larg şi puţin adânc.

    Şuncile anterioare sunt largi, fără a fi prea proeminente, iar cele posterioare sunt bine dezvoltate şi descinse.

    În urma sacrificării rezultă carcase de bună calitate, cu raportul carne-grăsime net în favoarea cărnii, iar randamentul este mare.

    Animalele aparţin tipului constituţional robust sau fin şi temperamentului vioi.

    Scroafele sunt bune mame, posedă prolificitate şi capacitate de alăptare bune.

    Porcinele aparţinătoare acestui tip apar zvelte, viguroase şi cu un format corporal dreptunghiular.

    Ca reprezentanţi se pot include, cu precădere rasa Marele alb, precum şi rasele Marele negru, Duroc, Hampshire, Edelschwein etc.

    1. B. Tipul morfo-productiv de bacon

    Acest tip este o variantă îmbunătăţită a celui de carne şI a apărută în urma selecţiei, caracterizându-se prin alungirea trenului mijlociu şi dezvoltarea exagerată a părţii posterioare, aşa încât animalele au o formă de “pară”.

    Corpul are forma de trapez, deoarece linia superioară este dreaptă şI ascendentă.

    Lungimea corpului este mai mare cu 20-25 cm faţă de perimetrul toracic.

    Capul este mic, membrele scurte, scheletul fin şi rezistent, ceea ce asigură un randament foarte bun la sacrificare.

    Corpul foarte lung şi bine îmbrăcat în muşchi, precum şi dezvoltarea exagerată a şuncilor posterioare asigură o proporţie mare de carne în carcasă şi o grăsime redusă şi uniformă a stratului de slănină.

    La toate animalele constituţia este fină sau o variantă între fină şi robustă.

    În această categorie pot intra Landrace, rasa Piétrain, precum şi metişii dintre rasele Marele alb şi Landrace.

    1. C. Tipul morfo-productiv mixt

    Porcinele aparţinătoare acestui tip se caracterizează, în general, printr-un format bine proporţionat, apropiat de tipul de carne.

    Trunchiul este mai scurt, mai larg şi mai adânc comparativ cu cel de carne, aşa încât lungimea corpului este aproximativ egală cu perimetrul toracic.

    Şuncile posterioare sunt mai puţin dezvoltate decât la tipul de carne.

    Constituţia este robustă, temperamentul vioi, rezistenţa organică mare şi o bună capacitate de aclimatizare.

    În această categorie intră rasele: Berk, Albul mijlociu, Bazna etc.

    1. D. Tipul morfo-productiv de grăsime

    Se caracterizează printr-un format corporal scurt, adânc şi larg. Perimetrul toracic este mai mare cu 5-10 cm faţă de lungimea corpului.

    Linia superioară este convexă, iar cea inferioară lăsată aşa încât trenul mijlociu apare bine dezvoltat, concurând la forma de butoi a trunchiului.

    Coastele sunt scurte şi mult arcuite.

    Sunt animale cu gâtul scurt şi gros, crupa teşită, şuncile posterioare puţin dezvoltate, uneori osatură puţin rezistentă.

    Prolificitatea este redusă, precocitate moderată, temperament vioi şi o mare rezistenţă organică.

    În această categorie intră rasa Mangaliţa şi parţial Micul alb.

  • Aprecierea diferitelor rase de porcine – Tipurile Consitutionale

    Constituţia porcilor este determinată de o serie de particularităţi morfo-fiziologice, fiind oglindită de dezvoltarea corporală şi de conformaţie, ambele cu influenţa asupra potenţialului productiv şi a rezistenţei organismului.

    La porci întâlnim patru tipuri constituţionale: fină şi robustă, ca tipuri dorite şi debilă şi grosolană, ca tipuri nedorite.

    Desigur că, uneori încadrarea nu este strictă, indivizii având şi variante intermediare.

    În general, se preferă ca scroafele să aparţină la tipul constituţional fin sau varianta fină spre robustă, iar vierii la constituţie robustă.

    Constituția fină

    Cuprinde Porcinele de reproducţie din rasele specializate pentru carne şi bacon.

    Animalele se caracterizează prin cap mic, schelet fin, dar rezistent, corp lung şi zvelt, iar musculatura este bine evidenţiată.

    Pielea este fină, elastică, bine vascularizată, iar părul este subţire, lucios şi uniform repartizat.

    Scroafele au prolificitatea şi capacitatea de alăptare foarte bune, cu instinctul matern pronunţat.

    Vierii au un temperament vioi şi execută uşor monta.

    Porcinele cu constituţie fină se pretează la îngrăşarea pentru carne şi mai ales pentru bacon.

    În această categorie se încadrează majoritatea exemplarelor din rasele Landrace, Piétrain şi Landrace belgian.

    Constituția robustă

    Cuprinde Porcinele de reproducţie ce se caracterizează prin corpul lung, larg şi adânc, bine îmbrăcat în musculatură, exprimând dezvoltare corporală bună şI vigoare.

    Scheletul este puternic şi foarte rezistent.

    Părul este fin, lucios, dar mai des decât la constituţia fină şi uniform repartizat.

    Pielea este destul de fină, densă şI elastică.

    Animalele au un temperament vioi, realizează sporuri mari de creştere îngreutate vie şi valorifică bine hrana.

    Scroafele sunt bune mame, cu prolificitatea, capacitatea de alăptare bună şi rezistente la exploatarea intensivă.

    Constituţia robustă este dorită la Porcinele de reproducţie, în special la vieri.

    În această categorie se încadrează majoritatea indivizilor din rasele Marele alb, Edelschwein, Yorkshire, Marele negru şi chiar Bazna.

    Constituția debilă

    Porcinele cu constituţie debilă au dezvoltarea corporală insuficientă în raport cu vârsta.

    Debilitatea este o consecinţă a condiţiilor nefavorabile de mediu ce au acţionat de-a lungul mai multor generaţii, alături de o selecţie greşită şi uneori de menţinerea la reproducţie a unor indivizi cu grade ridicate de consangvinizare.

    Este o exagerare a constituţiei fine şi se caracterizează prin conformaţiel ipsită de armonie; trunchiul, deşi lung, este îngust şi lipsit de adâncime.

    Scheletul este slab dezvoltat şi lipsit de rezistenţă, iar membrele sunt disproporţionat de lungi şi cu defecte de aplomb.

    Capul este lung şi uscăţiv, cu prindere defectuoasă de gât.

    Pielea este prea subţire şi lipsită de elasticitate, iar părul este rar, fără luciu şi neuniform repartizat pe suprafaţa corpului.

    Scroafele au prolificitatea redusă, capacitatea de alăptare mică şi cu instinctul matern slab evidenţiat.

    Exemplarele se exclud de la reproducţie, deoarece sunt lipsite de rezistenţa organică, iar produşii realizează sporuri mici şi valorifică slab hrana.

    Constituția grosolană

    Animalele din această categorie au o dezvoltare corporală aparent bună în raport cu vârsta, însă la un examen mai atent se constată că posedă corpul “împăstat”, scheletul grosolan şi lipsit de rezistenţă.

    În general oasele sunt voluminoase, însă fără rezistenţă pe măsura volumului lor.

    Capul este mare (voluminos) şi nu exprimă fidel rasa şi sexul, iar pielea este mai groasă şi cu ţesut conjunctiv abundent, părul este lung, gros, fără luciu şI neuniform repartizat pe corp.

    Temperamentul este limfatic: vierii execută greu monta şi dau spermă de calitate slabă, iar scroafele au prolificitate scăzută şi nu sunt bune mame (adesea strivesc purceii).

    Grăsunii supuşi îngrăşării dau rezultate slabe: valorifică slab hrana, iar carcasele sunt necorespunzătoare.

    Animalele se exclud de la reproducţie, deoarece toate aceste particularităţi nu sunt favorabile însuşirilor productive.

    Din această categorie fac parte unii indivizi din rasele tardive, uneori şi cele din cele ameliorate, evidenţiind faptul că tineretul nu a beneficiat de condiţii normale de creştere (în special de alimentaţie) pe parcursul mai multor generaţii.

  • Importanta Economica a Cresterii Porcilor

    Încă din cele mai vechi timpuri, creşterea suinelor[1], în ţara noastră, a constituit o preocupare importantă a populaţiei umane, mai ales pentru cei din mediul rural.

    Pentru început, a predominat o creştere extensivă a unor populaţii primitive de porcine, având la bază rasele Stocli şi Mangaliţa, precum şi alte populaţii locale.

    La sfârşitul secolului trecut şi începutul actualului secol, au fost importate unele rase mai perfecţionate) în special din Anglia, atât pentru creşterea în sine, cât şi pentru ameliorarea populaţiilor existente.

    Această activitate a reprezentat întotdeauna pentru fermieri o sursă de hrană şi de materie primă pentru satisfacerea nevoilor familiale, dar şi pentru comerţ.

    Creşterea porcilor, în condiţiile ţării noastre, este o ramură economică foarte importantă, aceasta caracterizându-se prin intensivizarea producţiei, începând cu producerea de purcei şi terminându-se cu livrarea continuă, ritmică şi constantă, a indivizilor îngrăşaţi pentru sacrificare.

    Între ramurile zootehnice, creşterea porcilor ocupă locul al II-lea după bovine.

    Produsul principal care se obţine de la porcine este carnea, mult solicitată şi apreciată de consumatori, datorită valorii ei hrănitoare, suculenţei şi frăgezimii, uşurinţei cu care se prepară într-un bogat sortiment de preparate culinare, posibilităţii de conservare sub diferite forme şi pe timp îndelungat etc.

    Prin conţinutul său superior de proteine şi grăsimi, valoarea sa energetică (exprimată în Kcal/kg) este superioară celorlalte specii:   - 2700 Kcal. la carnea de porc;

    - 1600 Kcal. la carnea de taurine;

    - 1400 Kcal. la carnea de ovine;

    - 1050 Kcal. la carnea de pasăre;

    - 750 Kcal. la un ou de 50 grame,etc.

    După recomandările F.A.O., O.M.S. ca şi ale unor specialişti români, o persoană “standard” trebuie să primească zilnic între 2800-3000 kcal. şi circa 1g proteină pentru fiecare kg greutate, pentru care sunt necesare anual circa73 kg carne (în carcasă), din care:

    - 13,3 kg de bovine,

    - 5,1 kg de ovine,

    - 27,9 kg de porcine,

    - 15,9 kg de pasăre

    - 10,5 kg din alte resurse (în principal din carne de peşte), alături de circa 240 kg lapte şi produse din lapte şi 280 ouă.

    Creşterea porcilor prezintă şi unele particularităţi biologice economice:

    • adaptabilitate ridicată la condiţiile creşterii intensive;
    • asigură industriei alimentare o valoroasă materie primă (carnea), iar pe piaţa externă constituie o sursă sigură de aport valutar;
    • consum specific de furaje redus (pentru obţinerea unui kg spor de creştere in greutate vie sunt necesare circa 5 U.N.- în sistem gospodăresc, respectiv 2,5-3 U.N.- in sistem industrial);
    • productivitatea pe animal matcă superioară (1,5 -2 tone carne in viu/scroafă/an);
    • prolificitate şi precocitate ridicată (anual de la o scroafă se pot obţine peste 20 de purcei, iar după circa 9 luni scrofiţele se pot folosi la reproducţie) ;
    • randament la sacrificare ridicat (75-75%);
    • valorifică superior majoritatea produselor secundare obţinute in ramurile vegetale, unele reziduuri industriale, precum şi resturile menajere.

    Pe lângă aceste particularităţi, trebuie evidenţiat şi faptul că în creşterea porcilor, consumul de furaje concentrate este foarte mare, determinând o pondere ridicată a cheltuielilor cu furajele (în medie 75-80%).

    În urma sacrificării porcilor rezultă, faţă de celelalate animale de fermă, proporţii relativ mari de ţesut adipos (slănină şi osânză), suficient de mari decarne, suculentă şi cu valoare energetică ridicate şi proporţii reduse de oase şi subproduse, unele mult întrebuinţate în diverse industrii alimentare, de nutreţuri combinate şi farmaceutice.

    De la porcine se mai obţine şi grăsimea animală, precum şi o serie de produse secundare, cum ar fi: piei, oase, copite, păr, gunoi etc. Prezentăm, pe scurt, producţiile obţinute în urma sacrificării porcilor şi principalele domenii de utilizare:

    Carnea de porc

    - este producţia principală şi se caracterizează prin valoarea energetică mare, în comparaţie cu cea rezultată de la alte specii, ca urmare a prezenţei substanţelor grase.

    Conţinutul cărnii în substanţe grase îi conferă frăgezime şi savoare.

    Carnea de porc reprezintă cca. 54% din greutatea animalului viu, sacrificat la 100 kg, cu variaţii între 50-60%.

    Aceasta poate fi consumată o perioadă relativ îndelungată de timp, deoarece are un conţinut redus de apă şi se poate prelucra sub formă de semipreparate, mezeluri, afumături, conserve etc.

    De menţionat că, în multe reţete, carnea de porc se introduce în componenţa diverselor tipuri de salamuri, pentru îmbunătăţirea valorii energetice şi a calităţii gustative.

    În tehnologia curentă, prin “carne de porc” se înţelege ţesutul muscular cu bazele anatomice osoase respective.

    Grasimea

    - este producţia secundară şi se compune, în principal, din slănină şi osânză.

    Ambele sortimente sunt utilizate sub formă de preparate în alimentaţia umană, iar topite atât în hrana oamenilor cât şi pentru diverse industrii.

    Slănina reprezintă cca. 20% din greutatea vie a animalului, iar osânza între 2-3%.

    Grăsimea constituie o componentă importantă în echilibrarea energetică a alimentaţiei umane, deoarece posedă peste 8000 kcal/kg.

    Slănina, ca atare, de porc, are o importanţă mai redusă pentru alimentaţia umană, deoarece posedă o valoare biologică redusă, însă osânza este preferată în preparate culinare (cofetării).

    În alimentaţia animalelor, grăsimea se utilizează sub formă topită pentru echilibrarea energetică a raţiilor de hrană, mai ales la categoriile tinere de porcine şi păsări.

    Subprodusele

    - rezultate în urma sacrificării porcilor sunt utilizate în alimentaţia umană, în industria alimentară şi în cea farmaceutică.

    Acestea reprezintă cca. 20% din greutatea animalului viu, din care, cca. 11%, sunt comestibile, iar cca. 9% necomestibile.

    Dintre subprodusele comestibile, utilizate în alimentaţia umană, enumerăm: ficatul, creierul, inima, limba, urechile, testicolele, rinichii, picioarele şi chiar plămânii.

    Subprodusele utilizate în diversele industrii sunt: pielea (4,5 kg), stomacul, intestinele, vezica urinară, sângele (3,3 kg), părul, extremităţile, unghiile, grăsimea rezultată de la răzuirea pielii şi din curăţarea intestinelor şi mai rar conţinutul aparatului digestiv.

    În urma sacrificării unui porc, în greutate vie de 100 kg, mai rezultă şi cca. 3,0 kg deşeuri.

    Subprodusele utilizate în industria farmaceutică sunt: glanda tiroidă, timusul, pepsina stomacală şi uneori, glandele sexuale.

    Gunoiul de grajd poate fi utilizat în fertilizarea terenurilor agricole calcaroase, mai ales când este preparat în amestec cu cel rezultat de la alte animale de fermă (rumegătoare).

     


    [1] Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie.